COMUNICAT DE PRESĂ
Conform datelor oficiale publicate pe pagina de vânătoare a ministerului, în România, hilacul sau șacalul auriu a ajuns la 23.041 de exemplare vii, pentru acest an vânătoresc, 2022/2023.
Anul de vânătoare
s-a încheiat la 15 mai 2022 cu o cotă de extracție de 16.787 de exemplare din
cele 19.329 de exemplare de hilaci câți trăiau anul trecut la noi în țară. Din
această cotă vânătorii au reușit să împuște 11.291. Cu alte cuvinte, efectivul
la nivel național a crescut cu 3.712 exemplare în ciuda faptului că vânătorii
au împușcat 11.291 de exemplare. Iar pentru anul acesta ministerul a aprobat o
cotă de extracție de 19.766, ceea ce reprezintă 86% din efectivul total. Aceste
cote aberante cu care ministerul mediului dorește să elimine această specie
sunt aprobate incepând cu anul 2018 când reprezentanți ai autorității de
management al faunei sălbatice din România au susținut că șacalul reprezintă
principalul vector de răspândire al virusului de pestă porcină.
În opinia
specialiștilor cotele de peste 80% sunt considerate cote de exterminare și nu
se pot realiza decât prin metode radicale cum ar fi otrăvirea sau utilizarea
capcanelor care ucid. Pe masa ministerului sunt în discuție introducerea
acestor capcane, o ședință tehnică la care a fost invitată și organizația
Crispus având loc anul trecut la data de 16 noimebrie 2021.
Hilacul sau
șacalul auriu face parte din familia canidelor. Este strict protejat în Italia și
are statut special in alte țări din Europa. La noi, OUG 57/ 20 iunie 2007 îl
plasează intre speciile de interes comunitar a caror prelevare din natura si
exploatare fac obiectul masurilor de management, alături de jderul de copac,
dihorul de casă si capra neagră. Art 37 prevede condiții de prelevare si
exploatare compatibile cu mentinerea acestor specii intr-o stare de conservare
favorabila prin interdicție temporară și/sau locală a recoltării, reglementarea
perioadelor de recoltare, a modului si a mijloacelor de recoltare/capturare cu
un sistem de autorizare a recoltării/capturării, ceea ce se traduce prin
stabilire de cote de recoltă și supraveghere de către organismele specializate
si nicidecum vanătoare la cote excesive de peste 80 %, așa cum se practică în
prezent.
Sunt interzise
mijloacele neselective de colectare cu animale captive eventual orbite sau
mutilate, utilizate ca momeală vie, aparatura audio, dispozitivele electrice,
capcanele neselective, luminarea țintelor, otrăvurile si momelile otrăvite sau
care conțin anestezice, precum si arme al căror încărcător poate conține mai
mult de două cartușe.
Hilacul consumă
broaște, pești, insecte, mari cantități de legume, fructe si cereale, foarte
multe rozătoare, dar si iezi de căprioară, fazani, păsări de curte și poate
prăda chiar vițeii nou-născuți. Se stabilește preponderent în zonele umede sau pe
luncile râurilor, dar și în apropierea asezărilor omenești unde îl întâlnim la
gropile de gunoi de lângă sat sau pe iazurile din Delta Dunării unde fermierii
aruncă leșurile vacilor și vițeilor morți. Poate face pagube în gospodării prin
consumul de păsări de curte, purcei, miei, iezi, viței, acolo unde nu există
suficientă protecție cu inchiderea animalelor pe timpul nopții sau cu garduri
corespunzătoare de cel puțin 180 de cm.
În timp ce pentru
capra neagră România aplică o cotă de extracție de 10% și este astfel un model
pentru alte țări din Uniune, pentru șacalul auriu, o altă specie de interes
comunitar, statul român aplică cotele de exterminare de peste 80%, fără niciun
rezultat, ba dimpotrivă, cu un efect de boomerang, cunoscându-se faptul că la o
presiune excesivă prin împușcare necontrolată, speciile de mezocarnivore își
modifică biologia de reproducere. Femela din perechea dominantă poate făta până
la 8 pui. Aceștia sunt ajutați de o altă femelă de 10 luni care a rămas în
grupul teritorial de anul trecut și care are și ea capacitatea de reproducție putând
să existe la un moment dat până la 12 pui crescuți de o familie. Problemele
cele mai mari intervin când prin eliminarea unui membru din perechea dominantă
se distruge teritorialitatea speciei.
În condițiile
actuale, statul român “preferă pușca” pentru a preveni ceva inevitabil și anume
creșterea populațiilor de șacal auriu la nivelul capacității de suport a
habitatului.
Prin agresiunea
față de această specie cu rol ecologic deosebit, ministerul mediului își arată
politica de mediu “eficientă” în cel mai autentic mod. În loc să producă
politici de management și incinerare a leșurilor de vite din Delta Dunării, politicienii
caută politici pentru a împușca sanitarul surselor de infecții din deltă sau de
pe lângă satele unde unitățile administrativ teritoriale nu reușesc să își închidă
gunoaiele.